Atelier de încondeiat ouă cu Sebastian Paic-Apan

Atelier de incondeiat oua cu Sebastian Paic-Apan

RoKultur asbl vă propune un nou eveniment alături de etnologul și muzeograful Sebastian Paic-Apan, un atelier de încondeiere a ouălor pascale.

În cadrul atelierelor se va pune accent pe respectarea izvoadelor autentice și tradiționale, considerând necesară cunoașterea și popularizarea temeinică a surselor arhaice.
Veți avea așadar ocazia de a învăța semne și semnificații, precum și tehnici de lucru cu ceară și veți putea încondeia câteva ouă pe care le puteți lua acasă.
Toate materialele necesare pentru încondeiat, inclusiv aparatele pentru topit ceara, vă vor fi puse la dispoziție pe durata atelierelor. Dacă doriți să păstrați un aparat pentru uz personal, îl puteți achiziționa odată cu cumpărarea biletelor.
Atelierele au loc sâmbătă 14 martie și duminică 15 martie 2026 de la ora 10:30 – la ora 14:30 la Centrul Cultural Neudorf, 254 rue de Neudorf, Luxemburg
Biletele se gasesc pe weezevent.
*
Sebastian Paic – Apan a fondat în 2011 Asociația „Zestrea”, în cadrul căreia instruiește discipoli în domeniul meșteșugurilor precum: încondeierea ouălor pascale, pictarea icoanelor pe sticlă, încrustarea lemnului, confecționarea măștilor tradiționale, a opincilor, a chișițelor. Pentru a-și desăvârși tehnica de încondeiere a ouălor Sebastian Paic a realizat cercetări de teren în Țara Lăpușului, Bucovina, Vrancea și Țara Bârsei. Meșteșugul de încondeiere l-a deprins de la profesorul Ioan Sorin Apan din Brașov. Una dintre abordările pe care pune accent în prezent ține de promovarea varietății de modele de ouă împistrite din diferite regiuni (Țara Bârsei, Țara Lăpușului, Oltenia, Bucovina și Bihor).